Pregatirea pentru punerea in functiune

Ai achiziționat sau te gândești să achiziționezi o centrală termică Ariston? Înainte de toate, este necesar să știi că punerea în funcțiune a acesteia trebuie realizată de către un tehnician calificat și autorizat. În primul rând, pentru că procedura de instalare presupune mai mulți pași, în al doilea rând pentru a beneficia de garanția Ariston. În continuare, vom trece în revistă câteva reguli și recomandări pentru punerea în funcțiune a centralei termice în condiții optime și de siguranță.

Această procedură se realizează la punerea în funcțiune, centrala afișând în mod automat un mesaj care vă înștiințează de începerea procedurii de aerisire.


Aerisirea schimbătorului principal al centralei și a instalației are următorii pași importanți:

  • Mai întâi trebuie deschis ventilul de aerisire manuală poziționat în partea stângă sus a schimbătorului principal. În acest moment, robinetul este deja conectat printr-o conductă la sifonul de condens.
  • Trebuie apoi să ridici capacul aerisitorului automat de pe pompă și să-l lași deschis.
  • Următorul pas este deschiderea treptată a robinetului de umplere, până când apa se aude cum curge în sifonul de condens.
  • Procesul se încheie cu închiderea ventilului de aerisire manual atunci când apa iese fără aer. 
  • În caz contrar, se repetă procedura.
  • În cazul în care totul este în regulă, continuă procesul de umplere a instalației până la cel puțin 1,5 bari - valoare vizualizată pe manometrul cazanului.


Procedură de calibrare automată şi verificarea arderii

După terminarea operației de aerisire, centrala va continua cu procesul de calibrare automată.

Important!
În timpul procedurii de calibrare şi măsurare a valorii co2, este important ca centrala să funcţioneze cu panoul frontal închis, iar tubulatura de aer/evacuare să fie complet asamblată.


Ordinea operaţiilor trebuie respectată obligatoriu în această procedură


Operația 1

Verificare presiune statică gaz

  • Presiunea gazului trebuie sa corespundă cu valoarea stabilită in funcție de tipul de gaz pentru care este construit cazanul.


Operația 2

Calibrare automată

  • Centrala va afișa urmatorul mesaj: „Centrala trebuie să fie calibrată (The boiler must be calibrated)”.
  • Procedura poate dura câteva minute.
  • Display-ul va prezenta diferitele niveluri de reglare a puterii.
  • Când calibrarea este finalizată, centrala va reveni la ecranul principal și este pregătită de funcționare.


Operația 3

Verificarea presiunii de gaz în regim dinamic

  • Pornește centrala pe apă caldă menajeră la debitul de apă maxim.
  • ATENŢIE! Prin activarea funcției „Analiză fum”, temperatura apei la ieşirea din centrala termică poate fi mai mare de 65°C.
  • Selectează “Analiză fum” apăsând pe tasta RESET timp de 10 secunde și selectează ACM la putere maximă. Presiunea gazului trebuie să corespundă cu valoarea din documentație.


Operația 4

Reglare CO2 - Putere intermediară

  • Pe display apare „Funcție coș” activă la putere intermediară. 
  • Aşteaptă 1 minut pentru ca centrala termică să se stabilizeze înainte de a realiza analizele de ardere. Măsoară valoarea nivelului de CO2 (%) cu ajutorul gaz-analizorului şi compară cu valorile din documentație.
  • Apasă OK. 
  • După câteva secunde, ecranul va afişa o bară de reglare. Dacă valoarea CO2 detectată diferă faţă de valorile prezentate în tabel apasă butoanele cu săgeți pentru reglarea valorii. Este posibilă modificarea valorii cu +- 0,5%.

 

Odată urmați toți acești pași, procedura este completă. Acum e momentul să te bucuri de confortul oferit de noua ta centrală în condensare.

 

Atenție!!!!

Atât operația de aerisire, cât și cea de calibrare automată pot fi efectuate și după punerea în funcțiune, ori de câte ori este necesar, ca urmare a unei reparații sau întretineri periodice.

Pentru a efectua aceste operații este necesară accesarea meniului tehnic:

  • Pentru aerisire - Accesează apoi Meniul Tehnic și introdu codul de service, 234.
    Selectează după aceea în ordine MOD CONFIGURARE EXPERT > GHID DE PROCEDURĂ > AERISIREA INSTALAȚIEI. 

La final, apasă OK și urmează instrucţiunile de pe ecran. 

Procedura de aerisire automată va dura aproximativ 7 minute.

  • Pentru calibrarea automată – Accesează Meniul Tehnic și introdu cod tehnic (234)
    Selectează Revizie > Cazan şi alege Parametri configurare.
    Alege Calibrare automată (Automatic Calibration).
  • Selectează tipul de gaz utilizat:
    0 = Gaz natural (setare fabrică)
    1 = LPG
    2 = G230 (FR)
    3 = G130 (IT)
    Apasă tasta OK, iar pe display apare mesajul „Apăsați OK pentru a activa Calibrare automată”.