Încălzitoare apă instant: tehnologia Multi-Point și avantajele ei.

Ariston | modified: 20 mai 2024

Consumul de apă caldă menajeră ocupă o proporție destul de mare din cheltuielile unei gospodării, fiind probabil întrecut numai de banii dedicați încălzirii locuinței. Câteva schimbări din trecutul recent arată și că sumele pe care le cheltuim în acest scop vor crește constant, datorită valurilor de scumpiri de pe piața energetică. În plus, situația epidemiologică a favorizat și munca de acasă, iar tot mai mulți angajați tind să adopte această schimbare profesională, consecința directă fiind creșterea consumului de apă caldă și a bugetului alocat acestuia. Ariston îți oferă mai multe sfaturi și recomandări legate de încălzirea locuinței, precum alegerea unei centrale în condensație sau utilizarea unei pompe de căldură, însă în acest articol ne vom concentra pe încălzitoarele de apă instant, adică sistemele special create pentru încălzirea apei menajere, și mai ales pe încălzitoarele de apă Multi-Point.

Ce este tehnologia Multi-Point?
După cum probabil că știi deja, încălzitoarele de apă instant sunt acele sisteme compacte care se montează în apropierea unui punct de consum (un robinet sau un duș) pentru a oferi apă caldă rapid și la cerere. Acestea nu înmagazinează apa într-un rezervor de stocare precum un boiler electric, avantajul implicit fiindcă nu trebuie să încălzească apa constant, un proces care creează pierderi de energie. În plus, apa parcurge un traseu mai scurt până la consumator și se încălzește imediat, fără ca tu să mai stai cu robinetul pornit, ca la centralele termice mai vechi. La racordare se folosește instalația deja existentă pentru apă caldă. În plus, dacă ai optat pentru un încălzitor electric, nu te mai complici cu autorizațiile și instalația de gaz.

Însă, încălzitoarele de apă instant au și un dezavantaj evident: din cauza dimensiunilor și a lipsei unui rezervor încorporat, ele sunt potrivite pentru debite mai mici, în locuințe pe măsură. În cazul în care doi consumatori ar vrea să consume apă caldă de la același sistem, de exemplu, unul pentru duș, iar altul, pentru spălarea veselei, s-ar putea să observe o reducere a temperaturii apei. Aici intervine tehnologia Multi-Point, care permite alimentarea cu apă caldă a mai multor puncte de consum. Un exemplu bun în acest caz este Aures Multi de la Ariston, prevăzut cu diverse funcții care îți fac viața mai ușoară, de la activarea condiționată de deschiderea robinetului, pentru economii, și până la un limitator dublu al termostatului care previne pericolul de opărire. În plus, sistemul are o clasă de protecție electrică IP25, pentru și mai multă siguranță în utilizare.

De ce am opta pentru tehnologia Multi-Point?
Un prim avantaj al tehnologiei Multi-Point este dat chiar de prețul acesteia. Vei face economii mai mari dacă instalezi un singur sistem Multi-Point în locul a trei încălzitoare de apă instant, de exemplu. Nu doar prețul lor de achiziție va fi mai mare, ci vei mai plăti și pentru realizarea racordurilor și eventualelor conexiuni electrice.

Un alt avantaj este dat de flexibilitatea sistemului Multi-Point. Datorită dimensiunilor sale mici, el încape cu ușurință în diverse puncte ale locuinței, așa că poți să-l plasezi în locurile în care își va dovedi eficiența maximă, de exemplu între baie și bucătărie, la distanță relativ egală de dușul din baie și de chiuveta din bucătărie. Astfel, vei atenua și o problemă inerentă oricărui sistem de încălzire a apei calde menajere, și anume pierderile termice de pe traseu.

De altfel, cu condiția să nu forțezi sistemul dincolo de limitele sale, el îți poate furniza apă caldă cât timp vrei, deoarece nu mai depinde de o anumită capacitate de stocare, ca un boiler. Și durata de viață preconizată pentru astfel de aparate este mai lungă decât cea a boilerelor. Cu astfel de avantaje, alegerea ar trebui să fie simplă!