GHID DE INSTALARE A BOILERULUI

Descoperiți cum să instalați un boiler electric în acest ghid dedicat. Instrucțiuni pentru instalarea corectă.
Ariston | modified: 7 iunie 2024

Ghidul complet pentru instalarea unui boiler

Un boiler de apă electric - un sistem modern care încălzește apa folosind energie electrică în loc de gaz - este un aparat de uz casnic foarte popular în aceste zile. Aceste aparate economisesc energie, necesită puțină întreținere, sunt ușor de gestionat și pot fi montate oriunde, nu depind de proximitatea de instalația de gaz. Ceea ce urmează este un ghid complet pentru a înțelege cum să instalați în mod eficient și în condiții de siguranță un boiler în casa dvs.

Instalarea boilerului: primii pași

Instalarea unui boiler de apă electric este o operațiune relativ simplă pentru un tehnician specialist, însă una pe care o puteți realiza și singur, cu puțină îndemânare. Este important ca instrucțiunile să fie aplicate corect, pentru a vă asigura că dispozitivul funcționează la capacitatea maximă și pentru a preveni eventualele defecțiuni și accidente, care pot apărea în urma instalării incorecte.

În primul rând, trebuie să achiziționați un boiler de bună calitate, un dispozitiv cu eficiență energetică ridicată și de o dimensiune adecvată nevoilor casei dumneavoastră, luând în calcul și numărul personelor care vor utiliza apă caldă. În acest caz vă recomandăm să alegeți un model de clasa energetică A cu o capacitate potrivită nevoilor casnice, o bună reglare a temperaturii și funcționalitate inteligentă.

Asigurați-vă că aveți la îndemână tot ceea ce este necesar, înaintea instalării, respectiv:

  • Fitinguri

  • Niple electroizolante

  • Furtunuri flexibile

  • Kit supapa siguranță

  • Dibluri, șuruburi și bandă de teflon

Aceste instrumente sunt, de asemenea, esențiale:

  • Bormașină

  • Cleşte

  • Şurubelniţe

  • Boloboc

  • Metru

  • Creion

  • Ciocan

  • Scară

Amplasarea boilerului

La instalarea boilerului, este important să urmați întotdeauna instrucțiunile din manualul produsului pentru a lucra în siguranță: de exemplu, prin deconectarea sursei de alimentare înainte de a face legăturile electrice. Primul pas este de a alege locația în care să instalați aparatul, respectând normele de siguranță impuse de lege.

Boilerul trebuie plasat cât mai aproape posibil de punctele de consum pentru a reduce la minimum orice pierdere de căldură, garantând în același timp o performanță ridicată. Cea mai comună locație este baia; cu toate acestea, acesta poate fi, de asemenea, instalat în bucătărie sau în alte camere, atâta timp cât este în imediata vecinătate a consumatorului de apă.

Instalarea boilerului

Odată ce ați ales locația corectă pentru instalare și ați echipat cu toate materialele necesare, puteți continua cu instalarea boilerului. Evident, dacă nevoia dvs. este să înlocuiți un dispozitiv existent totul este deja mai simplu, pentru că tot ce trebuie să faceți este să eliminați boilerul vechi și să îl instalați pe cel nou, profitând de aceleași profile de montaj; dacă nu este cazul, va trebui să montați conductele de apă rece și apă caldă.

În cazul în care peretele este solid, veți putea folosi dibluri clasice, alegând un model potrivit pentru greutatea boilerului. Pe de altă parte, dacă pereții sunt prevazuti cu izolație termica la interior va trebui să utilizați ancore mai lungi pentru a traversa izolația și a ajunge la peretele portant pentru o ancorare optimă. După ce ați constatat acest lucru, luați măsurătorile pentru profilele de montaj, găuriți peretele, introduceți diblurile și șuruburile.

Apoi, ridicați boilerul și puneți-l pe profilele de montaj, o operațiune care ar trebui să fie efectuată de cel puțin două persoane, strângând diblurile pentru a le bloca permanent. Este important ca dispozitivul să fie montat la nivel, astfel încât să verificați alinierea utilizând un boloboc. Pur și simplu așezați bolobocul deasupra boilerului și verificați dacă este perfect drept.

Legături electrice, hidraulice și de siguranță ale sistemului

După instalarea noului boiler, trebuie să îl conectați, începând cu instalarea kitului de supapă siguranță. Aceasta este o componentă indispensabilă și obligatorie care va proteja dispozitivul la variații de presiune. Acest element ar trebui să fie montat pe conducta de alimentare apa, folosind banda de teflon pentru etanşarea conexiuniii și strângând cu atenție supapa de siguranță.

Următorul pas implică montarea de niple electroizolante, o componentă destinată prevenirii electrolizei, care pot fi instalate pe amble conexiuni hidraulice. Acest element contracarează coroziunea cauzată de către curentul electric, protejând sistemul și prelungindu-i durata de viață. Acum trebuie să conectați ţevile de apă rece şi apă caldă apoi fixarea furtunului flexibil de scurgere (daca există) de la supapa de siguranță.

Ieșirea de apă caldă poate fi prevăzută cu un sistem de vană anti-oparire, termostatică, astfel încât în caz de avarie a boilerului, temperatura apei să nu depășească o valoarea reglată de exemplu de 50°C. Ieșirea de apă caldă trebuie apoi să fie conectată la toate punctele de consum unde se va folosi apă caldă, asigurându-se că toate conexiunile sunt optime, etanşate cu bandă de teflon unde este cazul.

În cele din urmă, va trebui să vă conectați la energie electrică, însă nu uitați să întrerupeți alimentarea înainte de a face legăturile. Există trei fire în cablul de alimentare: trebuie să legați împământarea prima dată înainte de a conecta firul de nul și de fază, operaţiunea fiind descrisă în manualul echipamentului. Tot ce rămâne de făcut este să închideți capacele și să verificați că legăturile au fost facute în mod corespunzător.

Testarea și utilizarea boilerului pentru prima dată

După instalarea boilerului de apă, este important să îl testați pentru a vă asigura că funcționează corect și a fost montat perfect. Înainte de activare, deschideți circuitul de apă astfel încât rezervorul să se poată umple, lăsând deschiși robinetii de pe apă rece și apă caldă.

Când apa începe să curgă la punctul de consum, puteți închide robinetul, activând boilerul pentru a finaliza testarea. Pentru a optimiza consumul, vă recomandăm să achiziționați un model cu funcție de programare zilnică sau săptămânală. În plus, este important să evaluați sistemele de siguranță ale dispozitivului dvs., verificând prezența sigurantelor diferențiale pe circuitul de alimentare electrică a boilerului.

Descoperă toate modelele de boilere electrice aici.

Caută cel mai apropiat distribuitor.